1eminescu 2alecsandri 3nichita

 

Prin conversiune, se obţin adjective din verbe la participiu, din verbe la gerunziu, din pronume.

 

 

Să ne amintim:

Conversiunea – trecerea unui cuvânt de la o clasă morfologică la alta.

Prin conversiune, se pot obţine adjective, substantive, adverbe şi prepoziţii.

 

Adjectivele formate prin schimbarea valorii gramaticale se obţin din:

  

a) verbe la participiu (= adjective participiale):

Ex. Florile alese sunt frumoase.

Lucrarea citită e interesantă.

Explicaţie: Cuvintele „ales” şi „citit” sunt, la origine, verbe la participiu; ele se termină cu sufixul gramatical specific acestui mod nepersonal (-t, -s) şi intră în componenţa unor timpuri verbale – de pildă, în perfectul compus: am ales, ai citit. În propoziţiile date însă, observăm că cele două cuvinte se acordă în gen, număr şi caz cu substantivele determinate, după cum ne indică desinenţele „-e” şi „ă”. Aşadar, ele au devenit adjective (participiale) prin conversiune.

 

Model de analiză lexicală:

 alese = adjectiv format prin conversiune de la participiul verbului „a alege”;

 citită = adj. < vb. part. „a alege” prin conv.

  

b) verbe la gerunziu (acordate):

Ex.  Am cunoscut o femeie suferindă.

Bunica m-a mângâiat cu mâini tremurânde.

 

Explicaţie: Recunoaştem în structura cuvintelor „suferindă” şi „tremurânde” sufixele gramaticale „-ind” şi „-ând” specifice modului gerunziu. Totuşi cele două cuvinte nu sunt verbe, întrucât se acordă în gen, număr (şi caz) cu substantivele determinate – „femeie” şi, respectiv, „mâini”; indiciul în acest sens sunt desinenţele „-ă” şi „-e”. Prin urmare, cuvintele „suferindă” şi „tremurânde” sunt adjective obţinute prin conversiune.

 

 Model de analiză lexicală:

 suferindă = adjectiv format prin conversiune de la gerunziul verbului „a suferi”;

 tremurânde = adj. < vb. ger. „a tremura” prin sch. val. gram.

 

Obs. Funcţia sintactică a cuvintelor „suferindă” şi „tremurânde” este cea de atribut adjectival; dacă gerunziul determinant al unui substantiv nu este acordat însă, va avea funcţia de atribut verbal, în acest caz nemaifiind vorba despre schimbarea valorii gramaticale!

Ex. Am cunoscut un om suferind de boala Parkinson. (suferind = atribut verbal exprimat prin verb la modul gerunziu)

 

c) pronume (= adjective pronominale):

- posesive: Unde au plecat copiii mei?

- de întărire: Mircea însuşi a pictat tabloul.

- demonstrative: Tabloul acesta este frumos. A câştigat acelaşi concurent.

- nehotărâte: Mi-am cumpărat o altă maşină. Toate florile miros frumos. I-a dat fiecărei fete un mărţişor.

- relative: I-am zis/1 care nuvelă este mai bună./ 2 Am cumpărat/1 câţi trandafiri am găsit./ 2

- interogative: Ce cadou să-i iau? Câte colege vor veni în excursie?

- negative: Niciun elev nu a luat 10. Nu mi-am luat nicio carte.

 

Explicaţie: Adjectivele pronominale (chiar cele invariabile – ce, ceva, orice) sunt uşor de recunoscut, dacă avem în vedere principala lor caracteristică: ele stau totdeauna pe lîngă un substantiv (în faţa acestuia ori după el), pe care îl determină şi cu care se acordă în gen, număr şi caz. În plus, unele adjective pronominale oferă mijloace de recunoaştere suplimentară:

- adjectivele pronominale posesive sunt lipsite, cel mai adesea, de articolul posesiv (al, a, ai, ale) care apare în structura pronumelui posesiv: Unde au plecat ai mei? ai mei = pronume posesiv (Dar: Ai mei copii au plecat. ai mei = adjectiv posesiv!!!);

- în limba română modernă, nu mai există pronume de întărire, ci doar adjective pronominale de întărire, ale căror forme scot în evidenţă acordul cu substantivul determinat: Mircea însuşi... Eva însăşi... Fetei înseşi...

- formele pronominale „un”, „o”, „alt”, „altă”, „vreun”, „vreo” sunt totdeauna adjective negative, deosebindu-se de pronumele nehotărâte corespondente „unul”, „una”, „altul”, „alta”, „vreunul”, „vreuna”; de asemenea, „niciun” şi „nicio” sunt totdeauna adjective negative, fiind diferenţiate formal de pronumele negative „niciunul” şi „niciuna”;

 

Model de analiză lexicală:

 mei = adjectiv pronominal posesiv format prin conversiune de la pronumele posesiv „ai mei”;

 câte = adj. pron. < pron. int. „câte” prin sch. val. gram.

Obs.Este util de asemenea să ştim că anumite forme pronominale nu devin niciodată adjective: pronumele personale, pronumele de politeţe, pronumele reflexive, pronumele nehotărâte „cineva”, „altceva”, pronumele relativ compus „ceea ce”, pronumele relativ şi interogativ „cine”, pronumele negative „nimeni” şi nimic”.

 

* * *