1eminescu 2alecsandri 3nichita

 

1. Împrumutul lexical înseamnă preluarea unor termeni sau expresii din alte limbi.

2. Împrumuturile din limba română sunt de două feluri: vechi şi noi.

3. Împrumuturile vechi s-au făcut între secolele VI – XVIII din slavă, maghiară, turcă şi greacă.

4. Împrumuturile noi au fost făcute în ultimele două veacuri din latina savantă, italiană, germană, franceză, engleză.

5. Împrumuturile au contribuit la diversificarea lexicului românesc. 

 

 

 

1. Definiţie:

Împrumutul lexical este procedeul extern de îmbogăţire a vocabularului prin preluarea unor termeni sau expresii din alte limbi.

Obs. Împrumutul este determinat de mai mulţi factori istorici, sociali, economici – apropierea geografică a zonelor în care se vorbesc cele două limbi; amestecul celor două populaţii; relaţiile politice dintre popoare; schimburile de mărfuri ş.a.

Termenii împrumutaţi pot pătrunde fie pe cale orală, în urma contactului nemijlocit dintre vorbitorii celor două limbi, fie pe cale cultă, adică prin intermediul influenţei culturale.

2. Clasificarea împrumuturilor:

După momentul când au pătruns în limbă, împrumuturile din română se pot împărţi în împrumuturi vechi şi împrumuturi noi.

a) Împrumuturile vechi au apărut în limba română între secolele VI – XVIII şi s-au făcut din limbile cu care româna a venit în contact în această perioadă: slava, maghiara, turca şi greaca.

Împrumuturile slave au pătruns atât pe cale orală, în urma asimilării populaţiei slave ce a ajuns pe teritoriul României de azi, cât şi pe cale cultă, prin preluarea unor termeni din domeniul religios şi social-politic (având în vedere că slavona a fost folosită la noi, între secolele X–XV, ca limbă a administraţiei boiereşti, a diplomaţiei şi a cultului religios – în paralel cu româna populară).

Exemple de împrumuturi slave orale:babă, boier, ceas, coajă, colţ, dar, glas, grădină, grijă, izvor, milă, muncă, necaz, nisip, noroc, obicei, pagubă, plată, praf, prieten, steag, sticlă, trup, veac, veste, vârf, zid; bogat, bolnav, drag, lacom, mândru, sărac, scump, slab, ştirb, treaz, vesel; a clădi, a croi, a dărui, a dovedi, a grăbi, a iubi, a lipi, a lovi, a munci, a opri, a privi, a porni, a privi, a sfârşi ş.a.

Termeni slavoni pătrunşi pe cale cultă: apostol, candelă, călugăr, a citi, diacon, duh, episcop, evanghelie, icoană, letopiseţ, liturghie, mitropolit, proroc, psalm, stareţ, voievod...

Împrumuturile maghiare au pătruns în limba noastră datorită convieţuirii românilor cu maghiarii în Transilvania începând cu veacul al IX-lea. Dintre acestea, unele au doar o răspândire regională: adălmaş, bolând, cătană, imaş, sabău... Alţi termeni împrumutaţi din maghiară s-au impus în vocabularul general, fiind folosiţi de toţi vorbitorii: belşug, chin, chip, fel, gazdă, meşter, neam, oraş, sicriu, şoim etc.

Împrumuturile din limba turcă s-au făcut mai cu seamă din secolul al XVI-lea, când Moldova şi Ţara Românească au devenit vasale Imperiului Otoman. Multe cuvinte preluate din turcă au dispărut odată cu recâştigarea independenţei (agă, caimacam, haraci...), dar există şi destule care s-au păstrat şi cunosc o largă folosire: acadea, cafea, cherestea, chiftea, ciorbă, halva, iaurt, magiun, pilaf, sarma, telemea; balama, basma, chef, chior, chirie, cântar, duşman, murdar, tejghea ş.a.

Împrumuturile greceşti au intrat în limba română îndeosebi în veacul al XVIII-lea, când în principatele române s-a făcut simţită influenţa fanariotă. De aceea, majoritatea termenilor au fost preluaţi din neogreacă pe cale cultă: plicticos, tacticos, a aerisi, a agonisi, caligrafie, a se molipsi, partidă, taifas, tipografie...

b) Împrumuturile noi au fost făcute în ultimele două veacuri din limbile apusene: latina savantă, italiană, germană, franceză, engleză. Prin intermediul acestora, limba română şi-a îmbogăţit şi modernizat lexicul şi, totodată, şi-a revigorat caracterul romanic al acestuia.

Împrumuturile din latina savantă au intrat în română în special datorită corifeilor „Şcolii ardelene” (chiar dacă şi anterior o serie de cărturari români – Dimitrie Cantemir, stolnicul Constantin Cantacuzino, mitropolitul Dosoftei – folosiseră în operele lor unele latinisme). Hotărâţi să demonstreze romanitatea poporului român pentru propăşirea acestuia, Inocenţiu Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior şi alţii au introdus în lucrările ştiinţifice termeni latineşti pe care îi cunoşteau din studiile lor făcute la Roma. Vocabularul nostru s-a îmbogăţit astfel cu un număr apreciabil de neologisme luate direct din latină (spre deosebire de cuvintele moştenite din latina populară) pe cale livrescă: colocviu, definiţie, expediţie, excepţie, invitaţie, literă, pictor, pictură, premiu, rege, tezaur ş.a.

Împrumuturile din italiană au contribuit, la rândul lor, la modernizare şi relatinizarea limbii române. O bună parte din italienismele din română au o circulaţie internaţională şi aparţin teminologiei muzicale: arpegiu, bariton, chitară, duet, flaut, mandolină, partitură, solfegiu... Tot limbii italiene îi datorăm şi unii termeni din domeniul economic şi financiar: acont, agenţie, bancă, casier, contabil, fisc, scadenţă etc. Din alte domenii (arhitectură, alimentaţie, sport, politică...) provin: ancoră, basorelief, campion, capodoperă, fascism, febră, spaghete, oncologie, teracotă ş.a.

Împrumuturile din germană se datorează influenţei pe care această limbă a exercitat-o asupra românei în zonele unde existau şvabi şi saşi, dar şi contactului cu civilizaţia austriacă. Cele mai multe neologisme germane au fost luate din domeniul tehnicii şi al ştiinţei – bliţ, boiler, cocs, diesel, fasung, gater, matriţă, rolă, şaibă, şină, ventil – dar există şi cuvinte de origine germană din alte domenii: abţibild, crenvurşt, lebărvurşt, rucsac.

Împrumuturile din franceză sunt, fără îndoială, cele mai numeroase din vocabularul modern al limbii române şi aparţin tuturor domeniilor – administrativ, economic,  juridic, filozofic, medical, militar, muzical, ştiinţific: agricol, autopsie, box, braconier, breşă, brevet, a broda, buchet, butan, caviar, cazier, comandant, crem, crimă, cristalin, crucial, a debita, decadent, a degaja, dicteu, dietetic, endocrin, a evalua, evaziv, extrafin, falie, figurant, filatelie, gaj, ghişeu, girafă, impas, iniţial, izoterm, manevră, mezolitic, morfologie, neologism, obscurantism, orgă, paletă, perfid, perfuzie, platformă, pneumologie, remiză, a se relaxa, rudimentar, semafor, spaţial, tabinet, tambur, terorism, umor, uragan, vid, volan, zinc etc.

Primele franţuzisme au fost introduse încă din perioada fanariotă, dar influenţa franceză devine covârşitoare în secolul al XIX-lea, când mulţi boieri tineri studiază la Paris, se traduc numeroase cărţi şi se stabilesc importante relaţii de ordin politic, economic şi cultural între Franţa şi România.

Majoritatea neologismelor franţuzeşti au pătruns în română pe cale cultă, ceea ce explică faptul că multe dintre ele se scriu şi se pronunţă într-un mod similar cu grafia franceză: automobil, bacalaureat, certificat, convoi, septicemie, sergent... Există totuşi şi franţuzisme ce păstrează rostirea originală: antet, coşmar, faleză, fular ş.a. Pe lângă cuvinte, din limba franceză am preluat şi unele expresii: bal mascat, calcul renal, cordon ombilical, critic literar, monolog interior etc.  

Având în vedere că limba franceză este o limbă romanică, se poate conchide că ea a contribuit decisiv la consolidarea structurii latine a lexicului românesc.

În secolul trecut, datorită influenţei sovietice de după 1945, în limba română îşi fac apariţia unele împrumuturi ruseşti: activist, combinat, cursant, exponat, inginer-economist, instructaj, magistrală...

 Mult mai importantă însă se dovedeşte însă influenţa limbii engleze manifestată mai ales în ultimele decenii. Unii termeni de origine engleză au pătruns în română (încă din veacul al XIX-lea) prin intermediul francezei (biftec)sau al germanei (boiler), dar mai ales după al doilea război mondial împrumuturile englezeşti s-au înmulţit în mod considerabil – ca de altfel în majoritatea limbilor europene. Avalanşa de împrumuturi din engleza britanică şi americană se explică prin nevoia de a denumi realităţi noi într-o lume aflată în continuă schimbare. Astfel au apărut în limba română numeroşi termeni din diverse domenii – alimentar, sportiv, muzical, vestimentaţie, tehnică, medicină, ştiinţă: airbag, aut, banner, baschet, blugi, bodyguard, campus, clip, computer, corner, dribling, fault, gentleman, gol, hamburger, hard, henţ, hobby, jazz, ketchup, lider, mass-media, meci, motel, OK, polo, radar, remake, ring, rugbi, scaner, seif, set, show, sponsor, star, start, supermarket, şut, tenis, thriller, trening, volei, whisky...

În concluzie, de-a lungul timpului româna a cunoscut numeroase influenţe alogene, care i-au îmbogăţit continuu lexicul fără să altereze totuşi esenţa sa latină. Datorită acestor împrumuturi vechi şi noi, vocabularul românesc a devenit extrem de eterogen, ceea ce asigură limbii române un loc special printre celelalte limbi romanice.

* * *